Die Klamurke Belletristik

Leul

„Este îngrozitor,” se gândea Popescu. „Asta nu se poate!”

Dar s-a întâmplat.

Cel puţin aşa se pare.

Popescu ştia de caracterul imprevizibil al existenţei, şi din propria experienţă a înţeles că multe din cele care par reale în faţa ochilor, se dovedesc până la urmă doar aparenţe şi fata morgana. Nu putea fi pus la îndoială faptul că existenţa reală a arătării din faţa lui ar fi dus la urmări înfiorătoare; şi din acest motiv, el spera că şi de data aceasta, cum se întâmplă de multe ori, arătarea nu este reală şi peste puţin timp se va topi precum un vis.

„Asta nu se poate,” repeta el insistent, de parcă vroia să convingă arătarea să nu fie reală.

Fără să se grăbească, leul se apropia de el.

„Ce-i drept, el arată foarte real,” se gândea Popescu. „Dar pare destul de paşnic. Poate că nu îi este foame; sau poate că în general este un leu domestic. Dacă este un leu domestic, atunci sigur că nu ar avea nimeni nimic împotriva existenţei lui.”

Leul s-a oprit, l-a adulmecat, a deschis botul şi a ras înspăimântător.

„Oare ar trebui să fug?” se gândea Popescu. „Dacă da, atunci rămâne întrebarea: Încotro? Până ajung la primul copac, el mă ajunge din urmă.”

Mai ales că nu se vedea nici un copac prin preajmă.

Brusc i-a venit în mite ideea salvatoare. „Poate,” se gândea Popescu, „eu însumi nu sunt decât o fiinţă aparentă? O simplă iluzie?” El chiar s-a mirat că nu s-a gândit mai devreme la o asemenea posibilitate. „În acest caz,” el a urmat firul eliberator, „În principiu nu ar avea nici o importanţă dacă leul este o fiinţă reală sau doar o iluzie, pentru că mi-ar fi absolut indiferent dacă el pe mine, ca pe o simplă aparenţă, mă va sfâşia sau nu.”

Leul l-a privit pe Popescu cu ochi trişti, întrebător, şi-a scuturat coama, s-a întors şi a plecat.

Şi de la asta, în ciuda celor întâmplate, Popescu s-a simţit uşurat.

Traducere din limba germană: Irina Vlaicu
© Raymond Zoller

In limba rusă

In limba germană